Get 20M+ Full-Text Papers For Less Than $1.50/day. Start a 14-Day Trial for You or Your Team.

Learn More →

Lucian Blaga, Dinspre „Alegoriile Naţionale” Spre World Literature

Lucian Blaga, Dinspre „Alegoriile Naţionale” Spre World Literature Whether we refer to Lucian Blaga’s inclusion in a hyper-canon, or we choose to focus on his relationship with European cultures or his incursions into the realm of philosophy, the contextualization of his work can only be achieved by going down a two-way street; can we refer to Blaga as a German author of Romanian expression, as he was considered to be by some of his contemporaries, or can we refer to him as Romanian Goethe, as he was named upon the release of his translation of Faust? These are just a few lines of thought the present study is based on. Keywords: Blaga, hyper-canon, European determinants, spatial morphogenesis, Romanianism, World Literature A scrie astăzi despre opera lui Lucian Blaga implic ă un efort dublu, de raportare la contextul literar românesc, dar și de actualizare a cercetării și integrare în noile direcții precum WorldLit. Marcând secolul al XX-lea românesc, cu volumele poetice ori cu piesele dramatice, scriitorul născut la Lancrăm a fost discutat de multe ori în relație cu lite ratura germană, dar și cu ideea de „național”. Deloc neglijabilă, componenta traducerilor din opera sa este una ce demonstrează aplecarea spre un spațiu cultural cu care au existat schimburi intense (1). În demersul de față ne oprim asupra unei discuții ca re este departe de a fi epuizat, ă fiind doar o deschidere spre reconsiderarea lui Lucian Blaga, în contextul mai amplu de astăzi. Întrebările care se pun se contureaz ă în jurul acestor idei: dac ă se mai citește Blaga, dac ă cititorul modern, dedulcit la literatura contemporană, pervertit de mirajul deschiderii spre alte sensibilitți ă culturale, găsește în poemele sau dramele sale vibrația de a -l lectura sau cum citește un cititor străin, format într -o altă cultură, opera lui Blaga? Integrarea scriitorului ro mân într-un ansamblu complex amintește de ceea ce Fredric Jameson numea, încă din 1986 „the Third -World Literature” (2) și raportarea la „alegoriile naționale”, pe care spunea el, le putea regăsi reprezentantul „First -World Literature” în creațiile proven ind din alte spații decât cel de „putere”. 7 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Propunerea textului de față este legată de două indicii regăsite în discuțiile literare de la mijlocul secolului al XX-lea: primul este cel al ipostazei unui Lucian Blaga văzut ca „scriitor german de limbă româ neasc” ă , amprentă ce reieșea din tiparul germanic al operelor sale, în care naționalul se șterge în favoarea universalului. Regăsim această viziune într -un articol publicat în 1941 care face o istorie a traducerilor din literatura germană și a pătrunderii culturii germane prin intermediul celor care o studiaz: ă „O renaștere extraordinar ă a influenței germane o trim ă în operele filosofice și poetice ale lui Lucian Blaga, care și -a însușit maniera german ă în gândire și scris în așa măsur, ă încât, într -adevăr nu se exagereaz, ă dac ă e socotit chiar ca un scriitor german de limbă româneasc” ă (Sân -Giorgiu, 1941: 530). Cel de-al doilea aspect este legat de o mărturisire a lui Mircea Eliade în legătur ă cu „românitatea” gândirii lui Blaga, aflată așadar la antipod în privința felului în care este concepută opera. Deși recunoaște „esența și nostalgii goetheene”, Eliade vede contactul viu cu cultura germană drept „o lupt” ă care sfârșește în asimilare: „Lucian Blaga este unul din foarte rarii creatori români pe care nu-i sperie cunoaşterea universală. Spirit de esen ț ă ș i nostalgii goetheene, a stră bă tut toate climele ș i culturile. A creat cu o egală statornicie în patru mari genuri și -l așteptam, încreztori, ă să scrie acel roman pe care ni l -a făgduit ă de mult. Libe r, curajos, nepă să tor de prejudecă ț i, Lucian Blaga nu se sfieș te să introducă în că rț ile sale de filozofie sentimente patetice, graț ii de artist sau amă nunte de erudiț ie. Spirit universal leonardesc, Lucian Blaga este atât de ‹român› în tot ce creează , încât a fost silit să nă scocească termeni noi ca să -ș i poată formula precis ‹românitatea› gândirii sale” (Eliade, 1937:1). Singularitatea pe care o observă Eliade este dată de sublimarea a două fenomene complementare: deschiderea sp re „cunoașterea universală” și, în același timp „românitatea gândirii sale”. Este, de fapt, o judecare a operei lui Blaga din perspectiva influențelor literaturilor strine, ă a circuitului parcurs de ideile extrase din esențele goetheene. În German Literature as World Literature, Thomas Oliver Beebee aducea în discuție sintagma de „allseitige Ausstrahlung” pentru definirea felului în care un autor sau o operă se regse ă ște în mai multe literaturi naționale. De fapt, această „emanație în toate direcțiile” reprezint ă procesul firesc în care receptarea unui autor aparținând unui hipercanon, în sensul dat de Damrosch, se face în literaturile periferice. În fragmentul citat, Eliade continuă discuția observând c ă o cultură, și implicit un scriitor, nu poate evolua f r ă ă deschiderea spre alte culturi, spre dialogul fecund cu alte literaturi, indiferent de modul în care se realizeaz ă această ciocnire: „Ce splendidă verificare a adevărului – pe care unii dintre naționaliștii noștri îl uit ă sau îl ignor ă - că geniul specific românesc nu se poate realiza deplin decât în universal, c ă duhul rom ânesc nu trebuie înțărcuit de teama ca nu cumva să se altereze, să se influențeze, ci poate fi lăsat să cunoasc,ă 8 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) să -şi asimileze şi să lupte cu oricâte culturi, cu oricâte spi rtualităţi! Ca şi Mihai Eminescu, ardeleanul Lucian Blaga s-a luptat, asimilându-şi-o, cu gândirea germană. La începutul activitţi ă i sale, erau oameni de bine care se temeau ca nu cumva Blaga să fie «influenţat» prea mult de expresionismul german. Spaim ă z adarnic. ă Astăzi, la maturitate, ne dăm seama cât de egal cu sine, cât de «românesc» este duhul operei lui Blaga” (Eliade: 1). Sunt cunoscute studiile în care Blaga își exprimă atașamentul față de Goethe și aici ne referim la „Fenomenul originar” (1925), „Goethe și filosofia istoriei”, „Spinoza și Goethe”, ambele din Daimonion (1926), iar traducerea operei Faust reprezint ă încă o afirmare a acestei direcții mărturisite. Mircea Popa observa într -un articol din „Viața Transilvaniei” c ă „Ecoul acestei superbe munci de valorificare culturală a fost transmis comunităţii intelectuale atât prin celebra conferinţă a autorului, Întâlniri cu Goethe, cât, în mod curios, şi prin rapoarte de Securitate, precum cel din 18 aprilie 1956, în care se alerta conducerea superioar ă prin astfel de consideraţii: «Recenta traducere a operei lui Faust de scriitorul clasic german L.W.Goethe de ctre ă Lucian Blaga a provocat în Transilvania o stare de spirit, de naţionalism foarte pronunţat; toată pătura intelectuală a comentat în mod viu faptul c ă Lucian Blaga a făcut nu numai o traducere extraordinar, ă dar a demonstrat c ă nu s -a băgat în s crieri politico-socialist comuniste şi pentru acest fapt reacţiunea îl dă ca exemplu »” (Popa, 2012: 4). Observm a ă ccentul pus pe ideea de „naționalism”, cu referire la apartenența scriitorului la regiunea Transilvaniei. Traducerea lui Blaga, realizată într -un interval lung de timp, cu intervenții, raporturi ce demonstreaz ă o presiune importantă devine o formă de „anexare”. Dacă Blaga era considerat, la un moment dat, așa cum am arătat „scriitor german de limbă română”, iat ă c ă în viziunea lui, Goethe putea fi „anexat”, prin traducere în limba română, culturii române (Blaga, 1977: 98). Un Goethe românesc este perfect plauzibil în acest context, iar discuția despre opera lui Blaga reitereaz ă această idee. Considerat chiar „ cea mai goetheană personalitate a literelor noastre” (Șt. Aug. Doinaș), întruchipare a Der faustische Mensch (Liviu Rusu), nu întâmpltor ă personalitatea lui Goethe (despre care Noica scria c ă a ajutat umanitatea „să se elibereze și să se exprime”) a modelat imaginarul blagian. Când scrie în Oglinda: „ştiu că -n adâncuri foste mume/ îmi ţin oglindă, ochi de lume”, Blaga amintește, implicit de Faust al lui Goethe și clătoria ă lui spre mume, în cutar ă ea idealului feminin. Prototip al „fenomenelor originare” goetheene, mumele sunt un punct de atingere cu părintele lui Faust. Pentru Blaga, influențele din alte culturi sunt, așa cum se știe, prezentate în cunoscutul studiu Influențe modelatoare și catalitice. Punctul important pe care îl dezvolt ă este legat de apartenența culturii române la o rețea a „determinantelor europene”. Este vorba, așadar, de simțirea concretă a integrării 9 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) în spațiul european prin „acceptare” și prin osmoz. ă Interesant este faptul c ă de la început cultura româneasc ă este percepută drept de „concentrație mai puțin puternică”, f iind un mediu propice impregnării de substanța culturilor tari. Blaga amintește trei astfel de culturi care au pătruns, fie prin procesul diluării, fie prin personalități modelatoare: cea italiană, francez ă și german.ă „Integrarea noastră în reţeaua determinantelor europene s-a fă cut prin acceptarea categorică , uneori chiar programatică , a unor înrâuriri apusene crezute salutare. Unele ne-au sosit în numele unor amintiri ancestrale din ţă rile romanice; la început sporadice din Italia, pe urmă stă ruitoare, masive, copleşitoare, din Franţa. Alte influenţe ne-au încercat ca o solie din ţă rile germanice. Acestea şi-au împlinit rostul, câteodată prin strecurare osmotică , de la vecin la vecin (catena nu e tocmai lungă ), câteodată datorită stă ruinţelor unor oameni crescuţi de-a dreptul într-un duh mai de la miază noapte” (Blaga, 2011: 45). În viziunea lui Blaga, analizându-l pe Eminescu, influențele (identificase shopenhauerismul și budismul) nu devin „constitutive”, ci rămân „elemente de conștiință suprapuse”. La fel, observă mai multe tipuri de „ideal omenesc”: la americani, figura indianului, cpe ă tenie de trib, la români și balcanici, figura haiducului. Este cunoscută tirada de interogații retorice ale lui Blaga cu privire la felul în care Spengler percepe spațiul în tipurile de culturi în Cultură și spațiu (amintim cultura antică : corpul izolat, cultura occidental: ă infinitul tridimensional, cultura arab ă : peştera (bolta), cultura egipteană : drumul labirintic, cultura chineză : drumul în natură , cultura rusească : planul nemă rginit, iar lor Blaga le adaugă cultura babiloniană: spa ţiul geminat, cultura chinez: ă spa ţiul din rotocoale, cultura greac: ă spa ţiul sferic, cultura arabă: spa ţiul perdelat, cultura românească popular: ă spa ţiul ondulat). Însă, soluția lui Blaga se construiește în teoria unei morfogeneze culturale: „Viziunea spaţială trebuie să fie (...), reflexul unor profunzimi sufleteşti, sau un fel de emisiune pe plan de imaginaţie a unui prim fond spiritual al nostru” (Blaga 2011: 68). Raportarea la construirea spațiului se face, așadar, pornind de la identificare a unei trăsături esențiale a spiritualității unui popor. În poemele blagiene spațiul funerar al cimitirului este asociat drumului, identificat drept un tipar ce conține ideea de continuitate a vieții prin moarte: „A şa închipuiau romanii cimitirul:/un drum flancat de două rânduri de tă ceri./ Aceasta-i metafizica romană : un Drum./ Un drum ce- naintează printre morţi, nu printre vii. (Cimitirul roman) sau „Vă zui în Pompei acel câne roman” (Cânele din Pompei). Obsesiile poetice ale lui Blaga sunt legate de spațiile care mediaz, ă care faciliteaz ă comunicarea, spațiile punte, cu varianta pragului: „ca printr -o casă la al că rei prag/sfârşeşte drumul, ca să iasă / la celalalt capă t iară şi drum,/ drum vechi - în lume/ precum pravila 10 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) îl vrea - /lă sat în voie să pornească ./ Oşti trecură -n veac pe-aci, şi Radu cel Frumos, / roţi ferecate, robi domneşti, comori şi lacrimi, / moţi cu ciubă re, turme, vânturi,/ ră puşi şi-nvingă tori, stindarde, patimi”(Pod peste Mureș). „Drum vechi – în lume” subliniaz ă ideea de intersecție, de civilizații care se întâlnesc și conține, în realitate, elementul de baz, ă stabil, fondul autohton și ceea ce istoria a adus peste, în contactul viu cu celelalte culturi. Viziunea blagian ă dă naștere unei constela ții de sensuri și influențe, alcătuind un sistem unic. Și în alte poeme apare un amalgam de inserții cu elemente exogene și endogene, într -un proces de sublimare a esențelor: „Pe lespezi dac ă te apleci/auzi scarabei să rutând pă rinteştile luturi,/ crengile noastre că zute-n adânc,/ în ţinuturi amare şi reci/. Pe lespezi urechea de-o pui,/ audu-se viermii,/ cu freamă t porniţi pe că ile vremii/cu carnea noastră să se cuminece/ pe rând în nouă duminece” (În preajma strămoșilor). Mișcarea invers , ă catabazic, ă este percepută distinct, clar, monoton. Acea sublimare a influențelor și păstrarea detaliului național este evidentă în aceste versuri, ce comută atenția dinspre extern spre condiția umană a finitudinii. Identificm, ă așadar, o integrare cl ar ă a operei blagiene în sistemul literar global, care este propusă mai întâi de ipostaza legată de mărturisirea maestrului său, Goethe, influență regsit ă a ă tât în construirea sistemului filosofic, cât și în unele poeme, dar și de ideea rețelei determinant elor europene. Apoi, morfogeneza spațială gândit ă de Blaga propune spații care interacționeaz ă și se creeaz c ă a emanație a spiritualității unui popor, dar și punți de legătură între culturile lumii. Note bibliografice: 1. Vezi Emilia Ş tefan, Influenţ e germane î n opera lui Lucian Blaga, Editura Universitaria, Craiova, 2013, pp.51-52. 2. Fredric Jameson, Third-World Literature in the Era of Multinational Capitalism in „Social Texts”, n.15, 1986 : „All third-world texts are necessarily, I want to argue, allegorical, and in a very specific way: they are to be read as what I will call national allegories, even when, or perhaps I should say, particularly when their forms develop out of predominantly western machineries of representation, such as the novel. Let me try to state this distinction in a grossly oversimplified way: one of the determinants of capitalist culture, that is, the culture of the western realist and modernist novel, is a radical split between the private and the public, between the poetic and the political, between what we have come to think of as the domain of sexuality and the unconscious and that of the public world of classes, of the economic, and of secular political power: in other 11 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) words, Freud versus Marx. Our numerous theoretical attempts to overcome this great split only reconfirm its existence and its shaping power over our individual and collective lives”, p. 69. 3. „A traduce înseamn ă a «anexa». Un popor poate s ă anexeze alt popor, traducând literatura acestuia în limba sa. Poporul anexat nu pierde nimic, iar cel care anexeaz ă creşte şi se înalţă” scria Lucian Blaga în Elanul insulei. Bibliografie Beebee, Thomas Oliver (ed.) German Literature as World Literature, New York: Bloomsbury, Blaga, Lucian, Elanul insulei, Cluj-Napoca: Dacia, 1977. Blaga, Lucian, Trilogia culturii. București: Humanitas, 2011 . Damrosch, David, “World Literature in a Postcanonical, Hypercanonical Age.” in Haun Saussy, ed., Comparative Literature in an Age of Globalization, Hopkins, 2006, 43-53. Eliade, Mircea „Lucian Blaga la Academie”, Viața literară, an XI, nr. 12, septembrie 1937 . Eliade, Mircea, Meșterul Manole. Studii de etnologie și mitologie, Iași: Editura Junimea, 1992 . Popa, Mircea, „Viața Transilvaniei” (anul VI, Nr. 1 -2 (23-24) din 2012. Sân-Giorgiu, Ion, Spiritul german în literatura română , p.530 în „Revista Fundațiilor Regale” nr. 3, anul VIII, 1 martie 1941). http://www.deepdyve.com/assets/images/DeepDyve-Logo-lg.png Lucian Blaga Yearbook de Gruyter

Lucian Blaga, Dinspre „Alegoriile Naţionale” Spre World Literature

Bako, Alina
Lucian Blaga Yearbook , Volume 22 (1-2): 6 – Oct 1, 2021
Download PDF
6 pages

Loading next page...
 
/lp/de-gruyter/lucian-blaga-dinspre-alegoriile-na-ionale-spre-world-literature-qDxTTYOLaR
Publisher
de Gruyter
Copyright
© 2021 Alina Bako, published by Sciendo
ISSN
1842-435X
eISSN
2601-7776
DOI
10.2478/clb-2021-0001
Publisher site
See Article on Publisher Site

Abstract

Whether we refer to Lucian Blaga’s inclusion in a hyper-canon, or we choose to focus on his relationship with European cultures or his incursions into the realm of philosophy, the contextualization of his work can only be achieved by going down a two-way street; can we refer to Blaga as a German author of Romanian expression, as he was considered to be by some of his contemporaries, or can we refer to him as Romanian Goethe, as he was named upon the release of his translation of Faust? These are just a few lines of thought the present study is based on. Keywords: Blaga, hyper-canon, European determinants, spatial morphogenesis, Romanianism, World Literature A scrie astăzi despre opera lui Lucian Blaga implic ă un efort dublu, de raportare la contextul literar românesc, dar și de actualizare a cercetării și integrare în noile direcții precum WorldLit. Marcând secolul al XX-lea românesc, cu volumele poetice ori cu piesele dramatice, scriitorul născut la Lancrăm a fost discutat de multe ori în relație cu lite ratura germană, dar și cu ideea de „național”. Deloc neglijabilă, componenta traducerilor din opera sa este una ce demonstrează aplecarea spre un spațiu cultural cu care au existat schimburi intense (1). În demersul de față ne oprim asupra unei discuții ca re este departe de a fi epuizat, ă fiind doar o deschidere spre reconsiderarea lui Lucian Blaga, în contextul mai amplu de astăzi. Întrebările care se pun se contureaz ă în jurul acestor idei: dac ă se mai citește Blaga, dac ă cititorul modern, dedulcit la literatura contemporană, pervertit de mirajul deschiderii spre alte sensibilitți ă culturale, găsește în poemele sau dramele sale vibrația de a -l lectura sau cum citește un cititor străin, format într -o altă cultură, opera lui Blaga? Integrarea scriitorului ro mân într-un ansamblu complex amintește de ceea ce Fredric Jameson numea, încă din 1986 „the Third -World Literature” (2) și raportarea la „alegoriile naționale”, pe care spunea el, le putea regăsi reprezentantul „First -World Literature” în creațiile proven ind din alte spații decât cel de „putere”. 7 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Propunerea textului de față este legată de două indicii regăsite în discuțiile literare de la mijlocul secolului al XX-lea: primul este cel al ipostazei unui Lucian Blaga văzut ca „scriitor german de limbă româ neasc” ă , amprentă ce reieșea din tiparul germanic al operelor sale, în care naționalul se șterge în favoarea universalului. Regăsim această viziune într -un articol publicat în 1941 care face o istorie a traducerilor din literatura germană și a pătrunderii culturii germane prin intermediul celor care o studiaz: ă „O renaștere extraordinar ă a influenței germane o trim ă în operele filosofice și poetice ale lui Lucian Blaga, care și -a însușit maniera german ă în gândire și scris în așa măsur, ă încât, într -adevăr nu se exagereaz, ă dac ă e socotit chiar ca un scriitor german de limbă româneasc” ă (Sân -Giorgiu, 1941: 530). Cel de-al doilea aspect este legat de o mărturisire a lui Mircea Eliade în legătur ă cu „românitatea” gândirii lui Blaga, aflată așadar la antipod în privința felului în care este concepută opera. Deși recunoaște „esența și nostalgii goetheene”, Eliade vede contactul viu cu cultura germană drept „o lupt” ă care sfârșește în asimilare: „Lucian Blaga este unul din foarte rarii creatori români pe care nu-i sperie cunoaşterea universală. Spirit de esen ț ă ș i nostalgii goetheene, a stră bă tut toate climele ș i culturile. A creat cu o egală statornicie în patru mari genuri și -l așteptam, încreztori, ă să scrie acel roman pe care ni l -a făgduit ă de mult. Libe r, curajos, nepă să tor de prejudecă ț i, Lucian Blaga nu se sfieș te să introducă în că rț ile sale de filozofie sentimente patetice, graț ii de artist sau amă nunte de erudiț ie. Spirit universal leonardesc, Lucian Blaga este atât de ‹român› în tot ce creează , încât a fost silit să nă scocească termeni noi ca să -ș i poată formula precis ‹românitatea› gândirii sale” (Eliade, 1937:1). Singularitatea pe care o observă Eliade este dată de sublimarea a două fenomene complementare: deschiderea sp re „cunoașterea universală” și, în același timp „românitatea gândirii sale”. Este, de fapt, o judecare a operei lui Blaga din perspectiva influențelor literaturilor strine, ă a circuitului parcurs de ideile extrase din esențele goetheene. În German Literature as World Literature, Thomas Oliver Beebee aducea în discuție sintagma de „allseitige Ausstrahlung” pentru definirea felului în care un autor sau o operă se regse ă ște în mai multe literaturi naționale. De fapt, această „emanație în toate direcțiile” reprezint ă procesul firesc în care receptarea unui autor aparținând unui hipercanon, în sensul dat de Damrosch, se face în literaturile periferice. În fragmentul citat, Eliade continuă discuția observând c ă o cultură, și implicit un scriitor, nu poate evolua f r ă ă deschiderea spre alte culturi, spre dialogul fecund cu alte literaturi, indiferent de modul în care se realizeaz ă această ciocnire: „Ce splendidă verificare a adevărului – pe care unii dintre naționaliștii noștri îl uit ă sau îl ignor ă - că geniul specific românesc nu se poate realiza deplin decât în universal, c ă duhul rom ânesc nu trebuie înțărcuit de teama ca nu cumva să se altereze, să se influențeze, ci poate fi lăsat să cunoasc,ă 8 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) să -şi asimileze şi să lupte cu oricâte culturi, cu oricâte spi rtualităţi! Ca şi Mihai Eminescu, ardeleanul Lucian Blaga s-a luptat, asimilându-şi-o, cu gândirea germană. La începutul activitţi ă i sale, erau oameni de bine care se temeau ca nu cumva Blaga să fie «influenţat» prea mult de expresionismul german. Spaim ă z adarnic. ă Astăzi, la maturitate, ne dăm seama cât de egal cu sine, cât de «românesc» este duhul operei lui Blaga” (Eliade: 1). Sunt cunoscute studiile în care Blaga își exprimă atașamentul față de Goethe și aici ne referim la „Fenomenul originar” (1925), „Goethe și filosofia istoriei”, „Spinoza și Goethe”, ambele din Daimonion (1926), iar traducerea operei Faust reprezint ă încă o afirmare a acestei direcții mărturisite. Mircea Popa observa într -un articol din „Viața Transilvaniei” c ă „Ecoul acestei superbe munci de valorificare culturală a fost transmis comunităţii intelectuale atât prin celebra conferinţă a autorului, Întâlniri cu Goethe, cât, în mod curios, şi prin rapoarte de Securitate, precum cel din 18 aprilie 1956, în care se alerta conducerea superioar ă prin astfel de consideraţii: «Recenta traducere a operei lui Faust de scriitorul clasic german L.W.Goethe de ctre ă Lucian Blaga a provocat în Transilvania o stare de spirit, de naţionalism foarte pronunţat; toată pătura intelectuală a comentat în mod viu faptul c ă Lucian Blaga a făcut nu numai o traducere extraordinar, ă dar a demonstrat c ă nu s -a băgat în s crieri politico-socialist comuniste şi pentru acest fapt reacţiunea îl dă ca exemplu »” (Popa, 2012: 4). Observm a ă ccentul pus pe ideea de „naționalism”, cu referire la apartenența scriitorului la regiunea Transilvaniei. Traducerea lui Blaga, realizată într -un interval lung de timp, cu intervenții, raporturi ce demonstreaz ă o presiune importantă devine o formă de „anexare”. Dacă Blaga era considerat, la un moment dat, așa cum am arătat „scriitor german de limbă română”, iat ă c ă în viziunea lui, Goethe putea fi „anexat”, prin traducere în limba română, culturii române (Blaga, 1977: 98). Un Goethe românesc este perfect plauzibil în acest context, iar discuția despre opera lui Blaga reitereaz ă această idee. Considerat chiar „ cea mai goetheană personalitate a literelor noastre” (Șt. Aug. Doinaș), întruchipare a Der faustische Mensch (Liviu Rusu), nu întâmpltor ă personalitatea lui Goethe (despre care Noica scria c ă a ajutat umanitatea „să se elibereze și să se exprime”) a modelat imaginarul blagian. Când scrie în Oglinda: „ştiu că -n adâncuri foste mume/ îmi ţin oglindă, ochi de lume”, Blaga amintește, implicit de Faust al lui Goethe și clătoria ă lui spre mume, în cutar ă ea idealului feminin. Prototip al „fenomenelor originare” goetheene, mumele sunt un punct de atingere cu părintele lui Faust. Pentru Blaga, influențele din alte culturi sunt, așa cum se știe, prezentate în cunoscutul studiu Influențe modelatoare și catalitice. Punctul important pe care îl dezvolt ă este legat de apartenența culturii române la o rețea a „determinantelor europene”. Este vorba, așadar, de simțirea concretă a integrării 9 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) în spațiul european prin „acceptare” și prin osmoz. ă Interesant este faptul c ă de la început cultura româneasc ă este percepută drept de „concentrație mai puțin puternică”, f iind un mediu propice impregnării de substanța culturilor tari. Blaga amintește trei astfel de culturi care au pătruns, fie prin procesul diluării, fie prin personalități modelatoare: cea italiană, francez ă și german.ă „Integrarea noastră în reţeaua determinantelor europene s-a fă cut prin acceptarea categorică , uneori chiar programatică , a unor înrâuriri apusene crezute salutare. Unele ne-au sosit în numele unor amintiri ancestrale din ţă rile romanice; la început sporadice din Italia, pe urmă stă ruitoare, masive, copleşitoare, din Franţa. Alte influenţe ne-au încercat ca o solie din ţă rile germanice. Acestea şi-au împlinit rostul, câteodată prin strecurare osmotică , de la vecin la vecin (catena nu e tocmai lungă ), câteodată datorită stă ruinţelor unor oameni crescuţi de-a dreptul într-un duh mai de la miază noapte” (Blaga, 2011: 45). În viziunea lui Blaga, analizându-l pe Eminescu, influențele (identificase shopenhauerismul și budismul) nu devin „constitutive”, ci rămân „elemente de conștiință suprapuse”. La fel, observă mai multe tipuri de „ideal omenesc”: la americani, figura indianului, cpe ă tenie de trib, la români și balcanici, figura haiducului. Este cunoscută tirada de interogații retorice ale lui Blaga cu privire la felul în care Spengler percepe spațiul în tipurile de culturi în Cultură și spațiu (amintim cultura antică : corpul izolat, cultura occidental: ă infinitul tridimensional, cultura arab ă : peştera (bolta), cultura egipteană : drumul labirintic, cultura chineză : drumul în natură , cultura rusească : planul nemă rginit, iar lor Blaga le adaugă cultura babiloniană: spa ţiul geminat, cultura chinez: ă spa ţiul din rotocoale, cultura greac: ă spa ţiul sferic, cultura arabă: spa ţiul perdelat, cultura românească popular: ă spa ţiul ondulat). Însă, soluția lui Blaga se construiește în teoria unei morfogeneze culturale: „Viziunea spaţială trebuie să fie (...), reflexul unor profunzimi sufleteşti, sau un fel de emisiune pe plan de imaginaţie a unui prim fond spiritual al nostru” (Blaga 2011: 68). Raportarea la construirea spațiului se face, așadar, pornind de la identificare a unei trăsături esențiale a spiritualității unui popor. În poemele blagiene spațiul funerar al cimitirului este asociat drumului, identificat drept un tipar ce conține ideea de continuitate a vieții prin moarte: „A şa închipuiau romanii cimitirul:/un drum flancat de două rânduri de tă ceri./ Aceasta-i metafizica romană : un Drum./ Un drum ce- naintează printre morţi, nu printre vii. (Cimitirul roman) sau „Vă zui în Pompei acel câne roman” (Cânele din Pompei). Obsesiile poetice ale lui Blaga sunt legate de spațiile care mediaz, ă care faciliteaz ă comunicarea, spațiile punte, cu varianta pragului: „ca printr -o casă la al că rei prag/sfârşeşte drumul, ca să iasă / la celalalt capă t iară şi drum,/ drum vechi - în lume/ precum pravila 10 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) îl vrea - /lă sat în voie să pornească ./ Oşti trecură -n veac pe-aci, şi Radu cel Frumos, / roţi ferecate, robi domneşti, comori şi lacrimi, / moţi cu ciubă re, turme, vânturi,/ ră puşi şi-nvingă tori, stindarde, patimi”(Pod peste Mureș). „Drum vechi – în lume” subliniaz ă ideea de intersecție, de civilizații care se întâlnesc și conține, în realitate, elementul de baz, ă stabil, fondul autohton și ceea ce istoria a adus peste, în contactul viu cu celelalte culturi. Viziunea blagian ă dă naștere unei constela ții de sensuri și influențe, alcătuind un sistem unic. Și în alte poeme apare un amalgam de inserții cu elemente exogene și endogene, într -un proces de sublimare a esențelor: „Pe lespezi dac ă te apleci/auzi scarabei să rutând pă rinteştile luturi,/ crengile noastre că zute-n adânc,/ în ţinuturi amare şi reci/. Pe lespezi urechea de-o pui,/ audu-se viermii,/ cu freamă t porniţi pe că ile vremii/cu carnea noastră să se cuminece/ pe rând în nouă duminece” (În preajma strămoșilor). Mișcarea invers , ă catabazic, ă este percepută distinct, clar, monoton. Acea sublimare a influențelor și păstrarea detaliului național este evidentă în aceste versuri, ce comută atenția dinspre extern spre condiția umană a finitudinii. Identificm, ă așadar, o integrare cl ar ă a operei blagiene în sistemul literar global, care este propusă mai întâi de ipostaza legată de mărturisirea maestrului său, Goethe, influență regsit ă a ă tât în construirea sistemului filosofic, cât și în unele poeme, dar și de ideea rețelei determinant elor europene. Apoi, morfogeneza spațială gândit ă de Blaga propune spații care interacționeaz ă și se creeaz c ă a emanație a spiritualității unui popor, dar și punți de legătură între culturile lumii. Note bibliografice: 1. Vezi Emilia Ş tefan, Influenţ e germane î n opera lui Lucian Blaga, Editura Universitaria, Craiova, 2013, pp.51-52. 2. Fredric Jameson, Third-World Literature in the Era of Multinational Capitalism in „Social Texts”, n.15, 1986 : „All third-world texts are necessarily, I want to argue, allegorical, and in a very specific way: they are to be read as what I will call national allegories, even when, or perhaps I should say, particularly when their forms develop out of predominantly western machineries of representation, such as the novel. Let me try to state this distinction in a grossly oversimplified way: one of the determinants of capitalist culture, that is, the culture of the western realist and modernist novel, is a radical split between the private and the public, between the poetic and the political, between what we have come to think of as the domain of sexuality and the unconscious and that of the public world of classes, of the economic, and of secular political power: in other 11 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) words, Freud versus Marx. Our numerous theoretical attempts to overcome this great split only reconfirm its existence and its shaping power over our individual and collective lives”, p. 69. 3. „A traduce înseamn ă a «anexa». Un popor poate s ă anexeze alt popor, traducând literatura acestuia în limba sa. Poporul anexat nu pierde nimic, iar cel care anexeaz ă creşte şi se înalţă” scria Lucian Blaga în Elanul insulei. Bibliografie Beebee, Thomas Oliver (ed.) German Literature as World Literature, New York: Bloomsbury, Blaga, Lucian, Elanul insulei, Cluj-Napoca: Dacia, 1977. Blaga, Lucian, Trilogia culturii. București: Humanitas, 2011 . Damrosch, David, “World Literature in a Postcanonical, Hypercanonical Age.” in Haun Saussy, ed., Comparative Literature in an Age of Globalization, Hopkins, 2006, 43-53. Eliade, Mircea „Lucian Blaga la Academie”, Viața literară, an XI, nr. 12, septembrie 1937 . Eliade, Mircea, Meșterul Manole. Studii de etnologie și mitologie, Iași: Editura Junimea, 1992 . Popa, Mircea, „Viața Transilvaniei” (anul VI, Nr. 1 -2 (23-24) din 2012. Sân-Giorgiu, Ion, Spiritul german în literatura română , p.530 în „Revista Fundațiilor Regale” nr. 3, anul VIII, 1 martie 1941).

Journal

Lucian Blaga Yearbook – de Gruyter

Published: Oct 1, 2021

Keywords: Blaga; hyper-canon; European determinants; spatial morphogenesis; Romanianism; World Literature

There are no references for this article.