Get 20M+ Full-Text Papers For Less Than $1.50/day. Start a 14-Day Trial for You or Your Team.

Learn More →

Ipostaze Ale Lui Ulise În Lirica Lui Blaga, Voronca Și Sorescu

Ipostaze Ale Lui Ulise În Lirica Lui Blaga, Voronca Și Sorescu This study is based on the analysis of the ancient Greek myth of Ulysses, which has been reproduced in various reinterpretations over time. However, the purpose of this paper is to highlight the myth of Ulysses in the vision of three important Romanian writers: Lucian Blaga, Ilarie Voronca and Marin Sorescu. To be more specific, the work will focus on the hypostases in which the protagonist of the Odyssey is outlined in the verses of these writers. We will notice during the research that, in the case of each writer mentioned above, Ulysses acquires personal nuances with an impressive note of originality. Key words: hypostasis, intertextuality, myth, reinterpretation, Ulysses Mitul lui Ulise constituie o referință recurent înt ă âlnită de -a lungul epocilor literare, fiind proiectat într-o varietate de opere, fie într-o manieră mimetică, fie într -un mod care se îndeprte ă ază de textul epopeii antice. În acest sens, se remarc ă o fascinație comună a scriitorilor din diverse perioade istorice și spații culturale manifestată față de această ficțiune homeric, ă atracție exercitată de silueta unui Ulise herculean învestit cu virtuți divine, care, înflăcr ă at de nostos, de revenirea la vatră, întreprinde o odisee fantastic și prim ă ejdioasă. Periplul său de reîntoarcere în patria natală este presărat cu pericole iminente la fiecare pas, Odiseu, așa cum era numit de greci, fiind osândit după finalizarea războiului tr oian să rătăceasc ă pe mare vreme de douăzeci de ani. Astfel, acest personaj este unul cu totul aparte, deoarece condiția sa damnată și eforturile supraumane prin care înfrun ă moartea care îl pândea în fiecare clipă îl fac vrednic atât de admirația contempo ranilor săi, cât și de eternizarea figurii lui în conștiința populațiilor viitoare. Probabil, acesta este și motivul pentru care povestea lui Ulise este una de largă circulație, prezentă și în actualitate. Acest personaj a fost construit pentru a fi venera t, iar, prin nesfârșita și fluctuanta sa reelaborare în diferite ipostaze literare de -a lungul timpului, protagonistului Odiseei i se redă statutul glorios și valabilitatea istoric.ă 81 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Se întâmpl, ă însă, un lucru extrem de interesant începând cu epoca modern , ă deoarece acum este momentul în care Ulise este prezentat cu calități distincte matricei arhetipale antice. Modernitatea și perioada literară ce îi succede extrage personajul homerian din valorizarea mitologică în care a fost încadrat de sensibilitatea c lasic. ă Astfel, Ulise devine în modernitate omul simplu care rupe brusc legăturile cu transcendentul. El se dezice de credința în rugăciunile făcute muzelor și de laurul oferit de zei și se avântă în mijlocul mulim ț ii de dragul profanului pe care dorește s ă -l priveasc ă drept în față, tânjind în carnea și duhul său să fie una cu lumea și să fie neîngrădit de orice dogmatizare care i -ar putea restricționa libertățile. Prin această acțiune literară de reciclare a protagonistului Odiseei, într-o viziune insolită specific ă doar lor, noile vârste literare nu doresc altceva decât să reactualizeze bornele canonice în jurul cro ă ra a fost creionat legendarul Ulise. Așadar, Ulise este prelucrat prin mecanismele moderne și postmoderne și metamorfozat într -un personaj cu nimic mai presus de omul de rând. Se începe, astfel, ludica frondă față de literatura epopeică riguroas ă prin conturarea unei imagini à rebours a lui Ulise, personajul șablon al Antichității grecești fiind ilustrat prin felurite avataruri. Literatura român ă nu face abstracție de acest fenomen expansiv de preluare a personajului mitologic, Ulise, având în vedere multitudinea textelor în care se regăsește protagonistul homeric. Interesați de devoalarea misterelor mitologiei, deci de desacralizarea ei, scriit orii români se afiliaz ă trendului universal, cu cel mai acut ecou dat de Joyce, și pornesc în mișcarea revoluționar ă de reipostaziere a eposului grecesc. Probabil, cu atât mai exultanți în acest demers, deoarece literatura română simte plenar lacuna tragic ă a unui trecut epopeic celebru, cunoscut fiind faptul c ă noi ne formăm o literatur na ă țională abia în secolul al XIX -lea. Cu precde ă re, lirica româneasc ă modernă și post-modernă preia ipostaza emblematică a lui Ulise și o cartografiază într -o schiț ă portr etistic ă inedită, conferindu -i nuanțe caracteristice dintre cele mai contrastante și neașteptate. Așadar, pornind din acest punct, lucrarea de față își dorește să ofere o selecție de ipostaze și aspecte ale lui Ulise, prezente în poezia româneasc ă de secol XX. Parcursul lucrrii ă nu va fi strict cronologic, ceea ce ne intereseaz ă în final nu va fi evoluția imaginii personajului mitologic în lirica româneasc ă la modul exhaustiv, ci dimpotrivă, oscilațiile caracterologice ale acestui protagonist legendar în vi ziunea a trei scriitori marcanți, Lucian Blaga, Ilarie Voronca și Marin Sorescu, ce au conferit acestei instanțe mitologice tușe dintre cele mai personale, chiar autobiografice. Vom remarca, de asemenea, importanța lui Blaga în ipostazierea personajului homeric, prin originalitatea pe care o imprimă unui Ulise reconstituit cu 82 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) măiestrie poetic, ă Blaga marcând, totodată, parcursul sinuos al lui Ulise de la imaginea sa stereotipică înspre portretul stilizat sub amprenta individuală a scriitorului român. Este cunoscut, deopotrivă, faptul c ă Lucian Blaga se distinge în literatura română prin fondarea masivă a creației sale pe situl mitologic, fiind preocupat în permanență de noțiunea de mister și de sacralitate, de transcendent și atingerea idealului cosmic. Astf el, Blaga găsește o oportunitate de a sonda în zona mitologică plină de reverberații metafizice prin intertextualizarea vechiului mit grecesc al lui Homer pe care îl înfățișeaz ă într -o manieră specific ă în poemul său Ulise. Deși poemul păstreaz ă relativ at mosfera eposului grecesc, poetul îi atribuie lui Odiseu ipostaze inedite ce se preteaz ă pe sistemul său de gândire și poetic, ă valabil ă în acest sens fiind afirmația pe care o face Mariana Șora în studiul său, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, și anume c ă „Într -un sens, mitul, așa cum îl înțelege Blaga, e un mit degradat, fiind o invenție poetic pe ă rsonală” (191). Blaga expune cu mult patos transfigurator mitul homeric în poemul său intitulat Ulise. Această oper ă lirică blagiană, inițial, are un soi de suflu solemn și eroic specific epopeii grecești, deschizându-se cu adresarea rece și rațional ă înspre soția sa Penelopa a unui Ulise resemnat, oarecum, cu condiția sa tragică. Într -un peisaj cufundat în tăcere, doar vocea lui Ulise se aude, străbătând aspru geografia expusă în poem. Toposul natural capteaz ă printr -un canal sinestezic acutizant zbuciumul conștiinței „protagonistului” liric și îl reflectă ca într -un teatru catoptric: „De pe liman pe golfuri/ privirea ți -o rotește./ E liniște ca -n ziua/ când mă -ntorsei hoțește/ și ți -am golit de oaspeți/ viața, pragul, tinda./ Ia seama, Penelope,/ ce netedă -i oglinda.” (Blaga 329). Identificm ă , așadar, o primă ipostaz ă a lui Ulise care este și cea mai apropiat ă de cea originală prezentată în varianta lui Homer, și anume, aceea de războinic viteaz întors acas ă tardiv și neașteptat și care restaureaz ă haosul instituit în cmi ă nul său, făcându -și singur dreptate și reluându -și vechile atribuții de guvernare a casei sale, reafirmându-și, totodată, masc ulinitatea și drepturile conjugale asupra soției. În acest îndemn al lui Ulise la meditație și supunere făcut soției sale, remarcm, ă de asemenea, influența biblică a poemului blagian care prezint ă același caracter profetic cu pildele biblice reproduse de Hristos, atunci când își învăța discipolii despre Împărăția cereasc ă care va să vie. La fel cum Hristos prevestește o revenire secretă a sa care va reînnoi pământul și cerul într -un demers apocaliptic, „personajul” poemului se întoarce în sânul familiei făr ă ca nimeni să știe acest lucru, instaurând o nouă ordine și dereticând tot ceea ce era nepotrivit din casa lui: „și ți -am golit de oaspeți/ viața, pragul, tinda./ Ia seama, Penelope,/ ce netedă -i oglinda.” (Blaga 329). Putem 83 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) identifica în acest pasaj liminar, după cum am observat, și o alt ă postură a lui Ulise care este precum un profet, ce aduce cu el o apocalipsă și, respectiv, o regenerare. Probabil aceast ă opțiune a lui Blaga pentru creionarea unei scene apocaliptice este datorată și influenței expresi onismului. A doua strofă a poeziei blagiene continuă și chiar aprofundeaz ă descrierea decorului. În acest spațiu, predominant este elementul marin ce guverneaz ă întreg peisajul și care prezintă o încărctură ă de semnificații mistice, după Mariana Șora: „el ementul acvativ se instituie ca emblemă primordială a existenței și se ofer ă drept cale de imersiune în inima misterului cosmic” (140). Marea, prezentat ă aici într -o manier ă gotică datorit ă recuzitei funeste, oase și reptile, constituie o zonă sinistră și riscant, ă care face referire directă la moarte: „Se -ntinde marea clar/ ă pe -un prund de oseminte./ Nu-i nimenea cu prora/ s-o șteargă, s -o frmânte ă ./ Doar șerpii taie apa/ spre -un țărm ghicit în zare,/ trecând peste adâncuri/ ca semne de-ntrebare.” (Blaga 329). Este sesizabil, ă așadar, o însingurare dezolantă și sepulcrală ce domină această topografie care propagă o multitudine de interogații lansate în neant fără așteptarea unui răspuns concret. Așadar, marea care reprezint ă o zonă ofertantă pentru spiritul aventurier al lui Ulise este în același timp și spațiul care îl confruntă direct pe personaj cu sentimentul vulnerabilitți ă i și al morții: „peisajul marin se proiecteaz ă ca realitate stranie sau ca irealitate fireasc ă în fața cr ă eia ființa contemplă mirac olul extincției” (Fanache 148). Dup ă cum putem observa, componentul marin are o importanță definitorie în acest poem și merit ă un studiu mai aprofundat, însă atenția noastră va continua să se îndrepte înspre taxonomia lui Ulise. Întors din tragica și îndel ungata lui rătăcire, Ulise rememoreaz ă cu durere profundă infernul deprtă ă rii de cas, ă folosindu -se de cele mai tulburătoare imagini: „Catargul putrezește/ la margine de timp/ acolo între Hades/ și -cele culmi în nimb.” (Blaga 329). Cu conștiința omului gre u încercat de destin, Ulise învață din greșelile urmate de lăcomie și ispitire: „Nu m -amăgește ceasul/ să număr nestemate,/ nici nu mă cheamă -n urmă furtuni și vrăji uitate.” (329). El este capabil acum să dea sfaturi înțelepte celorlalți, dat fiind faptul c ă a înfruntat victorios ororile alienării și astfel a dobândit învățături de viață „prin țări, prin ani primite,/ pe la rsc ă ruci și vămi” (329). În finalul poemului, demersul liric ia, însă, o întorsătură implacabil,ă aceea a retragerii în tăcere și din această hotărâre a lui Blaga de a -și motiva „personajul” înspre acceptarea tăcerii ca însuși mod de viață decurge cea mai semnificativă ipostaz ă a lui Ulise din poemul blagian și anume aceea a unui Ulise mut. Blaga își amuțește „personajul” și îl mântuie de durerile trecutului prin retragerea în sfera steril ă a nerostirii. Ulise renunță la discursul său care îl consacră și se lasă compleșit de linișt e și amnezie curativă. În această cheie interpretativă, putem afirma împreună cu 84 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Eugen Todoran c ă în acest poem blagian mitul lui Ulise este „reinterpretat poetic într -o nouă odisee, cu sensul aventurii limbajului în actul poetic, ca act semnificativ în strategia comunicrii” ă (184). Putem afirma c ă atracția lui Blaga pentru liniște este un reper omniprezent în creația liric ă a scriitorului, ea fiind poziționată sub zodia tăcerii. Pentru a întri ă această convingere, reținem că această particularitate a poeme lor lui Blaga a fost remarcat ă de critică de -a lungul timpului, iar Vasile Fanache afirmă c ă „opțiunea pentru arta tăcerii este susținut ă de Blaga cu o pasiune doctrinară ieșită din comun, din convingerea c ă drumul poeziei a încetat s ă fie exclusiv drumul cunoașterii” (7). În alt ă parte a studiului său, criticul explic ă fascinația poetului pentru necuvânt, prin aforismul ce furnizeaz ă o definiție viabilă a literaturii moderne: „Logosul modern tace” (15). Așadar, prin abordarea afaziei, Ulise este pregătit s c ă ontemple frumusețea și moartea și s a ă spire, astfel, spre alte niveluri ale cunoașterii: „Dar pe liman ce bine -i să stăm în necuvânt – / și, fără de - amintire/ și ca de subt pmânt ă ,/ s -auzi, în ce tăcere/ cu zumzete de roi,/ frumusețea și moartea/ lucreaz pe ă ste noi.” (Blaga 330). Tot din această ipostază definitorie a lui Ulise, portretizat ca un spectator mut în fața tainicelor prefaceri cosmice, decurge un ego secundar al „personajului” care se refer ă la natura filozofic ă a lui, deci este cartografia t aici un Ulise filozof. Într-o descriere oximoronic ă a senzațiilor auditive ce îl năpădesc pe Odiseu, printre zumzetul de sonorități silențioase ale morții și frumuseții care acționeaz ă în afara și în interiorul ființei umane („s -a-auzi, în ce tăcere/ cu zumzete de roi/ frumusețea și moartea/ lucrează peste noi”), Ulise este angrenat într -un proces intens de contemplare a unor noțiuni absolute, ca frumusețea și moartea, ultima reprezentând, de altfel, însăși o marc ă a tc ă erii, dar în acest caz, o tăcere et ernă și iremediabil. ă Această ipostaz ă este sesizată și de Ion Pop care îl poziționeaz ă pe Ulise, în lumina acestor fapte, între două tropice definitorii ale cunoașterii: iubirea și moartea, exegetul remarcând c ă prin această manier ă de creionare a lui Uli se scriitorul însuși „pare a fi găsit, între ipostaza supremei arderi a ființei stăpânite de eros și aceea a omului aflat la capăt de aventură existențială, expresia calmei împăcr ă i cu logica firii, care presupune în egală măsur sa ă crificiul de sine și împ linirea” (106). Opțiunea pentru densitatea epică a epopeei grecești transpusă în registrul liric se regăsește și la Ilarie Voronca, scriitor român al avangardei și teoretician al acestor formule, care celebreaz,ă de asemenea, mitul homeric în opera sa Ulise, publicată în 1928 la Paris, volum însoțit de un desen realizat de pictorul evreu Marc Chagall. Voronca ilustreaz ă o alt ă ipostaz ă a lui Ulise, în care amprenta autobiograficului este evidentă. 85 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) În poemul cu accente suprarealiste, Ulise este înfățișat ca un alter ego al scriitoului, Ilarie Voronca, ce odată ajuns în luminoasa și moderna metropolă pariziană se lasă vrji ă t de mirajul mașinilor și al tehnologiei marelui oraș, așadar: „Voronca, sub aspectul unui modern Ulise, se perindă prin piețele Parisului ” (Iancu 9). În acest poem, Ulise este emigrantul evreu ce se aciuează în faimoasa capitală a Franței, oraș în care fuge din calea asupririlor pe care este nevoit să le îndure pe teritoriul român, datorit ă acțiunii antisemite ce ia amploare din ce în ce ma i mult. Așadar, Ulise întruchipeaz ă acum poetul modern care sufer ă nedreptăți aspre într -o societate ostilă, iar descrierea lui Ilarie Voronca a poetului avangardist din manifestul Cicatrizări. Poezia nouă i se potrivește cu desăvârșire acestui personaj pr ototipic: „Poetul nou e un explorator înfruntând meridianul cel mai primejdios, coborând în însuși miezul înțelegerii, ecuator încins sau pol cu zpe ă zi ca bretele. Pe umerii lui preerii cresc. Stepe, mări, saltimbanci, trenuri îi circulă în artere” ( Cicatrizări 3). Remarcm, ă astfel, un Ulise rătăcitor nu pe o fâșie maritim ă primejdioasă, ci într -un spațiu citadin atins de obsesia automatizrii. ă Viziunea suprarealistă a interiorului uman înfățișeaz ă locuitorii metropolei într-o manieră decadentă și pragmatică. Ei nu -ș i mai doresc un contact cu natura primitivă: „brațele noastre nu mai sânger ă păduri sălbatice” (Voronca, Ulise 15), ci își ocupă timpul cu obiceiuri mercantile, care îi îndepărteaz ă de valorile umane: „singuri ne închidem în mucegaiul birourilor/ dimineața dactilografele își îmbrățișeaz ă logodnicii/ până la revederea în ceasul nopții” (15), toate acestea întâmplându -se într-un Paris în care supureaz ă lumini artificiale: „pe bulevarde sirenele autobuzelor/ cum acompaniaz ă concertul prin fără fir” (15), într -un „veac al asigurărilor și al reclamei luminoase” (15). Voronca își eliberează havuzurile imaginației și anim ă invenții miraculoase în această lume parizian ă pe care scriitorul o percepe într -un mod fabulos prin alăturarea nestingherită de obiecte divergente. Fiind un alchimist al obiectelor cotidiene, în aparență banale, Voronca realizeaz ă o fresc ă suprarealistă prin excelență, în care lucrurile nu se mai identific ă cu eticheta și nu mai folosesc întrebuințrii ă uzuale. De pildă, „precupeții ridic ă obloane le somnului” (15), „tramvaiele lăptăresele autobuzele își acordeaz ă ca o orchestrație/ instrumentele” (15), urmând ca apoi peisajul exterior să fie înlocuit de interioarele la fel de deconcertante în ceea ce privește logica fireasc ă a lucrurilor: „ca o cup ă la locul lor pulpele intestinele/ obrazul se desprinde ca un perete/ buzele buzele cu surâsul pantofilor/ și încheieturile de vată/ încet te tragi pe tine din tine însuți” (16). Puterea creativă a lui Voroca se declanșează exploziv, nefiind îngrdit ă de ă nicio limitare, astfel nu ne mai miră nici faptul că poetul nu se sfiește să dedice ode lungi și mguli ă toare ceaiului 86 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) sau cartofului și chiar să realizeze o clasificare a oglinzilor: „oglinzi de culoarea tăcerii a surâsului/ oglinzi ca peștele zvărcolindu -se în metal/ oglinzi ca o amintire a vz ă duhului” (27) ș.a.m.d. Am putea spune c ă atât de uimit este Ulise în descoperirea Parisului, încât chiar și celor mai banale obiecte, în viziunea lui, le e conferită o alură misterioasă și insolit.ă Totuși, dorul de cas ă este nelipsit din această clăt ă orie, așadar, putem afirma c ă regsim ă o alt ă ipostaz ă a „personajului” poemului, și anume un Ulise nostalgic, care e simptomatic pentru formula identificată de Nicolae Balot ă în legtură ă cu condiția paradoxală a poetulu i, care își negociaz ă identitatea prin „fugă de sine și cucerire de sine” (170). El își amintește de Brașov și se proiectează cu ajutorul puterii nebănuite a memoriei în spațiul românesc plin de legende și armonii naturale: „iată -te la brașov cum iubești s trăzile lui drepte/ PĂDUREA E aproape și liniști mari îți ling gleznele” (36), în acest loc fabulos în care divinul coboară în mundan și este prezent ca într - un Eden binecuvântat: „e dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de luceferi” (36). Brașo vul protejat de falnicii munți este descris într -un registru inedit stilizat cu metafore vibrante și plasticizante: „brașov cetate cu pereți oglinzi în munți/ pieptul tău e deschis la sulițele aerului/ anotimpurile îți aduc buchete de șipote/ tăcerea e ca o cireaș ă își suie coarnele pân ă la tine” (37), urmând ca, mai apoi, această imagine să se estompeze în fluxul epitetelor și al imaginilor halucinante, iar în finalul poemului să regăsim imaginea Parisului din versurile incipiente, redând circularitatea operei și justificând afirmația lui Voronca din manifestul său Cicatrizări. Poezia nouă, și anume: „Orice vers e o sum d ă e noi posibilități, o altă soluție a ecuației primare” (3). Ecuația lui Ulise nu se încheie în lirica din prima parte a secolului XX, ci își revelează posibilitți ă le i ș ulterior. Revenind la poemul blagian Ulise și analizându -l într-o manieră comparatistă cu poezia omonimă Ulise, scrisă de Marin Sorescu, putem observa facil și transparent cum registrul oarecum solemn și criptic folosit de B laga în poezia sa se dizolvă într -o ironie ce atinge cote majore în poemul sorescian și astfel ne este furnizată o altă ipostaz ă a personajului homeric, un Ulise sarcastic și zeflemitor. La Sorescu, Ulise s -ar putea dezice cu ușurință de gândul reîntoarcerii acasă, deoarece îi este lehamite de haosul instituit împrejurul soției sale, Penelopa. Fr ă ă nicio reținere, Ulise îi insultă caustic pe pețitorii Penelopei: „Porcii aceia de pețitori,/ Beți chiori, slinoși pe armurile din cuier/ Jucând toată ziua table/ Până li se înmoaie și mușchii și zarurile,/ de-a valma,/ C ă numai de însurătoare nu mai sunt buni/ Chiar de -ar cere în csă ă torie o babă” (639), Ulise ducându -și revolta mai departe, insultând -o pe propria soție pe care o face într - un elan tăios: „o babă/ Mai ceva decât Penelopa” (639). 87 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Discursul acid al lui Ulise se continuă în a doua strofă a poemului sorescian, unde „personajul” liric aduce invective aspre la adresa Penelopei, de care se îndepărteaz ă afectiv prin folosirea demonstrativului din sintagma „Și femeia aceea” (639) și cre ă ia îi atribuie însușiri triviale: „plângăreață, pe de alt ă parte,/ Care țese -n neștire, de nervi,/ De zripțuroaic ă ce este, să încurce ea toate/ firele de pe lume!” (639). În aceeași octavă este descrisă și eventuala primire rece și cicălitoare a soției sale care, în cazul în care acest Ulise caricatural s -ar reîntoarce acasă, i -ar adresa următoarea întrebare plină de sarcasm: „Unde -ai putut să fii acum?” (639). Ulise ricoșeaz ă aici cu insolență: „Am făcut războiul Troii, nu f ii scorpie...” (639). Varianta sorescian ă a lui Ulise se îndepărteaz ă extrem de mult de cea a lui Blaga prin faptul c,ă pe când Blaga îi conferă o aură filozofică „personajului” său care se retrage în tăcere împins de dorințe nobile de experimentare a stă rilor contemplative, la Sorescu întâlnim doar un individ saturat de intimitatea propriului cmi ă n conjugal, și care printr -un oftat plictisit își expune planul de sustragere din această situație nefavorabil ă lui, și anume acela de a -și construi un adăpost în singurătatea mării îndepărtate: „Of, să -mi fac o csuță/ ă Aici pe valuri,/ Să -mi ridic un cort în colțișorul ăsta/ Mai ferit/ Între Scyla și Caribda.” (640). Pe de alt ă parte, dac ă privim în paralel figura eroului la Voronca și Sorescu, putem remarca poziția antinomic ă a celor doi Ulise, care se regse ă sc în două ipostaze complet opuse în cele două opere literare. La Voronca, Ulise întruchipează intelectualul rtăc ă itor în cuta ă rea unui sens existențial în universul urban, în timp ce Ulise creionat de Sores cu devine un personaj provincial, ce aduce cu un aborigen al satului românesc, care nu își dorește altceva decât o viață tihnit ă în mijlocul naturii. Coborârea în cotidian este prezent ă la amândoi, dar la Sorescu prozaicul intenționat, tenta aproape parodi c ă nu exprimă fronda vehementă față de existent: „Sorescu învioreaz t ă emele mari, le face simpatice, fră ă s l ă e depoetizeze cu adevr ă at” (Manolescu 1035). În concluzie, mitul lui Ulise reprezint ă o sursă inepuizabil ă de inspirație pentru acești scriitori români care îl înfățișeaz ă pe protagonistul Odiseei într-o variate de ipostaze și contexte artistice. Analizând textele omonime Ulise ce aparțin lui Lucian Blaga, Ilarie Voronca și Marin Sorescu, am putut sesiza în dreptul fiecrui ă scriitor manierele person ale de construcție liric ă a acestui personaj canonic. De pildă, în poemul blagian (cel mai apropiat de fondul mitologic) ceea ce importă este puterea de control al actului vorbirii, Ulise fiind un martor silențios în fața miracolelor ce îi robesc gândirea: frumusețea și moartea. În schimb, Voronca și Sorescu nu mai păstreaz ă nimic din potențialul tăcerii, la ei Ulise devine vocal, lucid sau chiar hiperlucid. Voronca își transpune propria persoană în creația sa, percepându -se pe sine ca pe un Ulise rătăcitor într-un 88 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) peisaj citadin nefamiliar. Îns ă esențială rămâne la el ancorarea universului poetic în mecanicism, mercantilism. În același timp, la Sorescu remarcăm banalitatea, „familiaritatea tratrii ă unor teme filosofice” (Manolescu 1033) asamblarea personajului emblematic Ulise are un rezultat caricatural, apropiindu-se mai mult de un model (folcloric) românesc decât de cel grecesc. Prin urmare, întregind rândurile scriitorilor europeni, cei trei reprezentanți români asupra cror ă a ne -am abtut ă atenția critică realizeaz ă un joc intertextual abil prin care recicleaz ă personajul homeric, reactualizându-l și aducându -l mai aproape de sensibilitatea actuală: „dac ă zgâriem cu unghia stratul de deasupra, constatăm c ă realitatea aceasta zilnică e un decor de carton mo ntat grijuliu pe o scenă de teatru, pe care se desfășoară un spectacol de mult cunoscut, cu personaje mitice, ale căror replici rsună ă de mii de ani în urechile culturii europene” (Manolescu 1034). Bibliografie: Balot, ă Nicolae. Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze românești și străine. București: Editura Minerva, 1976. Blaga, Lucian. Opera poetică. Cuvânt înainte de Eugen Simion, Prefață de George Gană, Ediție îngrijit de ă George Gană și Dorli Blaga. București: Editura Humanitas, 1995. Fanache, Vasile. Chipuri tăcute ale veșniciei în lirica lui Blaga . Cluj-Napoca: Editura Limes, 2007. Iancu, Carol. „Ilarie Voronca – poet al modernitți ă i și al iubirii”. Apostrof, an XXII, no. 6 (253), 2011, pp. 7-12, http://revista-apostrof.ro/apowp/reviste/2011-06.pdf. Accesat 25 oct. 2020. Manolescu, Nicolae. Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură. Pitești: Editura Paralela 45, 2008. Pop, Ion. Lucian Blaga – universul liric. București: Editura Cartea Româneasc, 1981. ă Sorescu, Marin. Opere. Vol. I: Poezii. Ediție îngrijit ă de Mihaela Constantinescu -Codocea, Prefață de Eugen Simion. București: Fun dația Național ă pentru Științ ă și Artă, Editura Univers Enciclopedic, 2002. Șora, Mariana. Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga . București: Editura Minerva, Todoran, Eugen. Lucian Blaga. Mitul poetic. Volumul I. Timișoara: Editura Fa cla, 1981. Print. Voronca, Ilarie. „Cicatrizri. ă Poezia nou” ă . Integral, an 1, no. 4, 1925, pp. 2-3, http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/64232/1/BCUCLUJ_FP_279547_1925_001_0 04.pdf. Accesat 29 oct. 2020. ---. Ulise. Brățara nopților. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2003. http://www.deepdyve.com/assets/images/DeepDyve-Logo-lg.png Lucian Blaga Yearbook de Gruyter

Ipostaze Ale Lui Ulise În Lirica Lui Blaga, Voronca Și Sorescu

Murgu, Rebeca
Lucian Blaga Yearbook , Volume 22 (1-2): 9 – Oct 1, 2021
Download PDF
9 pages

Loading next page...
 
/lp/de-gruyter/ipostaze-ale-lui-ulise-n-lirica-lui-blaga-voronca-i-sorescu-4YVnIFqvBW
Publisher
de Gruyter
Copyright
© 2021 Rebeca Murgu, published by Sciendo
ISSN
1842-435X
eISSN
2601-7776
DOI
10.2478/clb-2021-0008
Publisher site
See Article on Publisher Site

Abstract

This study is based on the analysis of the ancient Greek myth of Ulysses, which has been reproduced in various reinterpretations over time. However, the purpose of this paper is to highlight the myth of Ulysses in the vision of three important Romanian writers: Lucian Blaga, Ilarie Voronca and Marin Sorescu. To be more specific, the work will focus on the hypostases in which the protagonist of the Odyssey is outlined in the verses of these writers. We will notice during the research that, in the case of each writer mentioned above, Ulysses acquires personal nuances with an impressive note of originality. Key words: hypostasis, intertextuality, myth, reinterpretation, Ulysses Mitul lui Ulise constituie o referință recurent înt ă âlnită de -a lungul epocilor literare, fiind proiectat într-o varietate de opere, fie într-o manieră mimetică, fie într -un mod care se îndeprte ă ază de textul epopeii antice. În acest sens, se remarc ă o fascinație comună a scriitorilor din diverse perioade istorice și spații culturale manifestată față de această ficțiune homeric, ă atracție exercitată de silueta unui Ulise herculean învestit cu virtuți divine, care, înflăcr ă at de nostos, de revenirea la vatră, întreprinde o odisee fantastic și prim ă ejdioasă. Periplul său de reîntoarcere în patria natală este presărat cu pericole iminente la fiecare pas, Odiseu, așa cum era numit de greci, fiind osândit după finalizarea războiului tr oian să rătăceasc ă pe mare vreme de douăzeci de ani. Astfel, acest personaj este unul cu totul aparte, deoarece condiția sa damnată și eforturile supraumane prin care înfrun ă moartea care îl pândea în fiecare clipă îl fac vrednic atât de admirația contempo ranilor săi, cât și de eternizarea figurii lui în conștiința populațiilor viitoare. Probabil, acesta este și motivul pentru care povestea lui Ulise este una de largă circulație, prezentă și în actualitate. Acest personaj a fost construit pentru a fi venera t, iar, prin nesfârșita și fluctuanta sa reelaborare în diferite ipostaze literare de -a lungul timpului, protagonistului Odiseei i se redă statutul glorios și valabilitatea istoric.ă 81 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Se întâmpl, ă însă, un lucru extrem de interesant începând cu epoca modern , ă deoarece acum este momentul în care Ulise este prezentat cu calități distincte matricei arhetipale antice. Modernitatea și perioada literară ce îi succede extrage personajul homerian din valorizarea mitologică în care a fost încadrat de sensibilitatea c lasic. ă Astfel, Ulise devine în modernitate omul simplu care rupe brusc legăturile cu transcendentul. El se dezice de credința în rugăciunile făcute muzelor și de laurul oferit de zei și se avântă în mijlocul mulim ț ii de dragul profanului pe care dorește s ă -l priveasc ă drept în față, tânjind în carnea și duhul său să fie una cu lumea și să fie neîngrădit de orice dogmatizare care i -ar putea restricționa libertățile. Prin această acțiune literară de reciclare a protagonistului Odiseei, într-o viziune insolită specific ă doar lor, noile vârste literare nu doresc altceva decât să reactualizeze bornele canonice în jurul cro ă ra a fost creionat legendarul Ulise. Așadar, Ulise este prelucrat prin mecanismele moderne și postmoderne și metamorfozat într -un personaj cu nimic mai presus de omul de rând. Se începe, astfel, ludica frondă față de literatura epopeică riguroas ă prin conturarea unei imagini à rebours a lui Ulise, personajul șablon al Antichității grecești fiind ilustrat prin felurite avataruri. Literatura român ă nu face abstracție de acest fenomen expansiv de preluare a personajului mitologic, Ulise, având în vedere multitudinea textelor în care se regăsește protagonistul homeric. Interesați de devoalarea misterelor mitologiei, deci de desacralizarea ei, scriit orii români se afiliaz ă trendului universal, cu cel mai acut ecou dat de Joyce, și pornesc în mișcarea revoluționar ă de reipostaziere a eposului grecesc. Probabil, cu atât mai exultanți în acest demers, deoarece literatura română simte plenar lacuna tragic ă a unui trecut epopeic celebru, cunoscut fiind faptul c ă noi ne formăm o literatur na ă țională abia în secolul al XIX -lea. Cu precde ă re, lirica româneasc ă modernă și post-modernă preia ipostaza emblematică a lui Ulise și o cartografiază într -o schiț ă portr etistic ă inedită, conferindu -i nuanțe caracteristice dintre cele mai contrastante și neașteptate. Așadar, pornind din acest punct, lucrarea de față își dorește să ofere o selecție de ipostaze și aspecte ale lui Ulise, prezente în poezia româneasc ă de secol XX. Parcursul lucrrii ă nu va fi strict cronologic, ceea ce ne intereseaz ă în final nu va fi evoluția imaginii personajului mitologic în lirica româneasc ă la modul exhaustiv, ci dimpotrivă, oscilațiile caracterologice ale acestui protagonist legendar în vi ziunea a trei scriitori marcanți, Lucian Blaga, Ilarie Voronca și Marin Sorescu, ce au conferit acestei instanțe mitologice tușe dintre cele mai personale, chiar autobiografice. Vom remarca, de asemenea, importanța lui Blaga în ipostazierea personajului homeric, prin originalitatea pe care o imprimă unui Ulise reconstituit cu 82 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) măiestrie poetic, ă Blaga marcând, totodată, parcursul sinuos al lui Ulise de la imaginea sa stereotipică înspre portretul stilizat sub amprenta individuală a scriitorului român. Este cunoscut, deopotrivă, faptul c ă Lucian Blaga se distinge în literatura română prin fondarea masivă a creației sale pe situl mitologic, fiind preocupat în permanență de noțiunea de mister și de sacralitate, de transcendent și atingerea idealului cosmic. Astf el, Blaga găsește o oportunitate de a sonda în zona mitologică plină de reverberații metafizice prin intertextualizarea vechiului mit grecesc al lui Homer pe care îl înfățișeaz ă într -o manieră specific ă în poemul său Ulise. Deși poemul păstreaz ă relativ at mosfera eposului grecesc, poetul îi atribuie lui Odiseu ipostaze inedite ce se preteaz ă pe sistemul său de gândire și poetic, ă valabil ă în acest sens fiind afirmația pe care o face Mariana Șora în studiul său, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, și anume c ă „Într -un sens, mitul, așa cum îl înțelege Blaga, e un mit degradat, fiind o invenție poetic pe ă rsonală” (191). Blaga expune cu mult patos transfigurator mitul homeric în poemul său intitulat Ulise. Această oper ă lirică blagiană, inițial, are un soi de suflu solemn și eroic specific epopeii grecești, deschizându-se cu adresarea rece și rațional ă înspre soția sa Penelopa a unui Ulise resemnat, oarecum, cu condiția sa tragică. Într -un peisaj cufundat în tăcere, doar vocea lui Ulise se aude, străbătând aspru geografia expusă în poem. Toposul natural capteaz ă printr -un canal sinestezic acutizant zbuciumul conștiinței „protagonistului” liric și îl reflectă ca într -un teatru catoptric: „De pe liman pe golfuri/ privirea ți -o rotește./ E liniște ca -n ziua/ când mă -ntorsei hoțește/ și ți -am golit de oaspeți/ viața, pragul, tinda./ Ia seama, Penelope,/ ce netedă -i oglinda.” (Blaga 329). Identificm ă , așadar, o primă ipostaz ă a lui Ulise care este și cea mai apropiat ă de cea originală prezentată în varianta lui Homer, și anume, aceea de războinic viteaz întors acas ă tardiv și neașteptat și care restaureaz ă haosul instituit în cmi ă nul său, făcându -și singur dreptate și reluându -și vechile atribuții de guvernare a casei sale, reafirmându-și, totodată, masc ulinitatea și drepturile conjugale asupra soției. În acest îndemn al lui Ulise la meditație și supunere făcut soției sale, remarcm, ă de asemenea, influența biblică a poemului blagian care prezint ă același caracter profetic cu pildele biblice reproduse de Hristos, atunci când își învăța discipolii despre Împărăția cereasc ă care va să vie. La fel cum Hristos prevestește o revenire secretă a sa care va reînnoi pământul și cerul într -un demers apocaliptic, „personajul” poemului se întoarce în sânul familiei făr ă ca nimeni să știe acest lucru, instaurând o nouă ordine și dereticând tot ceea ce era nepotrivit din casa lui: „și ți -am golit de oaspeți/ viața, pragul, tinda./ Ia seama, Penelope,/ ce netedă -i oglinda.” (Blaga 329). Putem 83 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) identifica în acest pasaj liminar, după cum am observat, și o alt ă postură a lui Ulise care este precum un profet, ce aduce cu el o apocalipsă și, respectiv, o regenerare. Probabil aceast ă opțiune a lui Blaga pentru creionarea unei scene apocaliptice este datorată și influenței expresi onismului. A doua strofă a poeziei blagiene continuă și chiar aprofundeaz ă descrierea decorului. În acest spațiu, predominant este elementul marin ce guverneaz ă întreg peisajul și care prezintă o încărctură ă de semnificații mistice, după Mariana Șora: „el ementul acvativ se instituie ca emblemă primordială a existenței și se ofer ă drept cale de imersiune în inima misterului cosmic” (140). Marea, prezentat ă aici într -o manier ă gotică datorit ă recuzitei funeste, oase și reptile, constituie o zonă sinistră și riscant, ă care face referire directă la moarte: „Se -ntinde marea clar/ ă pe -un prund de oseminte./ Nu-i nimenea cu prora/ s-o șteargă, s -o frmânte ă ./ Doar șerpii taie apa/ spre -un țărm ghicit în zare,/ trecând peste adâncuri/ ca semne de-ntrebare.” (Blaga 329). Este sesizabil, ă așadar, o însingurare dezolantă și sepulcrală ce domină această topografie care propagă o multitudine de interogații lansate în neant fără așteptarea unui răspuns concret. Așadar, marea care reprezint ă o zonă ofertantă pentru spiritul aventurier al lui Ulise este în același timp și spațiul care îl confruntă direct pe personaj cu sentimentul vulnerabilitți ă i și al morții: „peisajul marin se proiecteaz ă ca realitate stranie sau ca irealitate fireasc ă în fața cr ă eia ființa contemplă mirac olul extincției” (Fanache 148). Dup ă cum putem observa, componentul marin are o importanță definitorie în acest poem și merit ă un studiu mai aprofundat, însă atenția noastră va continua să se îndrepte înspre taxonomia lui Ulise. Întors din tragica și îndel ungata lui rătăcire, Ulise rememoreaz ă cu durere profundă infernul deprtă ă rii de cas, ă folosindu -se de cele mai tulburătoare imagini: „Catargul putrezește/ la margine de timp/ acolo între Hades/ și -cele culmi în nimb.” (Blaga 329). Cu conștiința omului gre u încercat de destin, Ulise învață din greșelile urmate de lăcomie și ispitire: „Nu m -amăgește ceasul/ să număr nestemate,/ nici nu mă cheamă -n urmă furtuni și vrăji uitate.” (329). El este capabil acum să dea sfaturi înțelepte celorlalți, dat fiind faptul c ă a înfruntat victorios ororile alienării și astfel a dobândit învățături de viață „prin țări, prin ani primite,/ pe la rsc ă ruci și vămi” (329). În finalul poemului, demersul liric ia, însă, o întorsătură implacabil,ă aceea a retragerii în tăcere și din această hotărâre a lui Blaga de a -și motiva „personajul” înspre acceptarea tăcerii ca însuși mod de viață decurge cea mai semnificativă ipostaz ă a lui Ulise din poemul blagian și anume aceea a unui Ulise mut. Blaga își amuțește „personajul” și îl mântuie de durerile trecutului prin retragerea în sfera steril ă a nerostirii. Ulise renunță la discursul său care îl consacră și se lasă compleșit de linișt e și amnezie curativă. În această cheie interpretativă, putem afirma împreună cu 84 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Eugen Todoran c ă în acest poem blagian mitul lui Ulise este „reinterpretat poetic într -o nouă odisee, cu sensul aventurii limbajului în actul poetic, ca act semnificativ în strategia comunicrii” ă (184). Putem afirma c ă atracția lui Blaga pentru liniște este un reper omniprezent în creația liric ă a scriitorului, ea fiind poziționată sub zodia tăcerii. Pentru a întri ă această convingere, reținem că această particularitate a poeme lor lui Blaga a fost remarcat ă de critică de -a lungul timpului, iar Vasile Fanache afirmă c ă „opțiunea pentru arta tăcerii este susținut ă de Blaga cu o pasiune doctrinară ieșită din comun, din convingerea c ă drumul poeziei a încetat s ă fie exclusiv drumul cunoașterii” (7). În alt ă parte a studiului său, criticul explic ă fascinația poetului pentru necuvânt, prin aforismul ce furnizeaz ă o definiție viabilă a literaturii moderne: „Logosul modern tace” (15). Așadar, prin abordarea afaziei, Ulise este pregătit s c ă ontemple frumusețea și moartea și s a ă spire, astfel, spre alte niveluri ale cunoașterii: „Dar pe liman ce bine -i să stăm în necuvânt – / și, fără de - amintire/ și ca de subt pmânt ă ,/ s -auzi, în ce tăcere/ cu zumzete de roi,/ frumusețea și moartea/ lucreaz pe ă ste noi.” (Blaga 330). Tot din această ipostază definitorie a lui Ulise, portretizat ca un spectator mut în fața tainicelor prefaceri cosmice, decurge un ego secundar al „personajului” care se refer ă la natura filozofic ă a lui, deci este cartografia t aici un Ulise filozof. Într-o descriere oximoronic ă a senzațiilor auditive ce îl năpădesc pe Odiseu, printre zumzetul de sonorități silențioase ale morții și frumuseții care acționeaz ă în afara și în interiorul ființei umane („s -a-auzi, în ce tăcere/ cu zumzete de roi/ frumusețea și moartea/ lucrează peste noi”), Ulise este angrenat într -un proces intens de contemplare a unor noțiuni absolute, ca frumusețea și moartea, ultima reprezentând, de altfel, însăși o marc ă a tc ă erii, dar în acest caz, o tăcere et ernă și iremediabil. ă Această ipostaz ă este sesizată și de Ion Pop care îl poziționeaz ă pe Ulise, în lumina acestor fapte, între două tropice definitorii ale cunoașterii: iubirea și moartea, exegetul remarcând c ă prin această manier ă de creionare a lui Uli se scriitorul însuși „pare a fi găsit, între ipostaza supremei arderi a ființei stăpânite de eros și aceea a omului aflat la capăt de aventură existențială, expresia calmei împăcr ă i cu logica firii, care presupune în egală măsur sa ă crificiul de sine și împ linirea” (106). Opțiunea pentru densitatea epică a epopeei grecești transpusă în registrul liric se regăsește și la Ilarie Voronca, scriitor român al avangardei și teoretician al acestor formule, care celebreaz,ă de asemenea, mitul homeric în opera sa Ulise, publicată în 1928 la Paris, volum însoțit de un desen realizat de pictorul evreu Marc Chagall. Voronca ilustreaz ă o alt ă ipostaz ă a lui Ulise, în care amprenta autobiograficului este evidentă. 85 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) În poemul cu accente suprarealiste, Ulise este înfățișat ca un alter ego al scriitoului, Ilarie Voronca, ce odată ajuns în luminoasa și moderna metropolă pariziană se lasă vrji ă t de mirajul mașinilor și al tehnologiei marelui oraș, așadar: „Voronca, sub aspectul unui modern Ulise, se perindă prin piețele Parisului ” (Iancu 9). În acest poem, Ulise este emigrantul evreu ce se aciuează în faimoasa capitală a Franței, oraș în care fuge din calea asupririlor pe care este nevoit să le îndure pe teritoriul român, datorit ă acțiunii antisemite ce ia amploare din ce în ce ma i mult. Așadar, Ulise întruchipeaz ă acum poetul modern care sufer ă nedreptăți aspre într -o societate ostilă, iar descrierea lui Ilarie Voronca a poetului avangardist din manifestul Cicatrizări. Poezia nouă i se potrivește cu desăvârșire acestui personaj pr ototipic: „Poetul nou e un explorator înfruntând meridianul cel mai primejdios, coborând în însuși miezul înțelegerii, ecuator încins sau pol cu zpe ă zi ca bretele. Pe umerii lui preerii cresc. Stepe, mări, saltimbanci, trenuri îi circulă în artere” ( Cicatrizări 3). Remarcm, ă astfel, un Ulise rătăcitor nu pe o fâșie maritim ă primejdioasă, ci într -un spațiu citadin atins de obsesia automatizrii. ă Viziunea suprarealistă a interiorului uman înfățișeaz ă locuitorii metropolei într-o manieră decadentă și pragmatică. Ei nu -ș i mai doresc un contact cu natura primitivă: „brațele noastre nu mai sânger ă păduri sălbatice” (Voronca, Ulise 15), ci își ocupă timpul cu obiceiuri mercantile, care îi îndepărteaz ă de valorile umane: „singuri ne închidem în mucegaiul birourilor/ dimineața dactilografele își îmbrățișeaz ă logodnicii/ până la revederea în ceasul nopții” (15), toate acestea întâmplându -se într-un Paris în care supureaz ă lumini artificiale: „pe bulevarde sirenele autobuzelor/ cum acompaniaz ă concertul prin fără fir” (15), într -un „veac al asigurărilor și al reclamei luminoase” (15). Voronca își eliberează havuzurile imaginației și anim ă invenții miraculoase în această lume parizian ă pe care scriitorul o percepe într -un mod fabulos prin alăturarea nestingherită de obiecte divergente. Fiind un alchimist al obiectelor cotidiene, în aparență banale, Voronca realizeaz ă o fresc ă suprarealistă prin excelență, în care lucrurile nu se mai identific ă cu eticheta și nu mai folosesc întrebuințrii ă uzuale. De pildă, „precupeții ridic ă obloane le somnului” (15), „tramvaiele lăptăresele autobuzele își acordeaz ă ca o orchestrație/ instrumentele” (15), urmând ca apoi peisajul exterior să fie înlocuit de interioarele la fel de deconcertante în ceea ce privește logica fireasc ă a lucrurilor: „ca o cup ă la locul lor pulpele intestinele/ obrazul se desprinde ca un perete/ buzele buzele cu surâsul pantofilor/ și încheieturile de vată/ încet te tragi pe tine din tine însuți” (16). Puterea creativă a lui Voroca se declanșează exploziv, nefiind îngrdit ă de ă nicio limitare, astfel nu ne mai miră nici faptul că poetul nu se sfiește să dedice ode lungi și mguli ă toare ceaiului 86 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) sau cartofului și chiar să realizeze o clasificare a oglinzilor: „oglinzi de culoarea tăcerii a surâsului/ oglinzi ca peștele zvărcolindu -se în metal/ oglinzi ca o amintire a vz ă duhului” (27) ș.a.m.d. Am putea spune c ă atât de uimit este Ulise în descoperirea Parisului, încât chiar și celor mai banale obiecte, în viziunea lui, le e conferită o alură misterioasă și insolit.ă Totuși, dorul de cas ă este nelipsit din această clăt ă orie, așadar, putem afirma c ă regsim ă o alt ă ipostaz ă a „personajului” poemului, și anume un Ulise nostalgic, care e simptomatic pentru formula identificată de Nicolae Balot ă în legtură ă cu condiția paradoxală a poetulu i, care își negociaz ă identitatea prin „fugă de sine și cucerire de sine” (170). El își amintește de Brașov și se proiectează cu ajutorul puterii nebănuite a memoriei în spațiul românesc plin de legende și armonii naturale: „iată -te la brașov cum iubești s trăzile lui drepte/ PĂDUREA E aproape și liniști mari îți ling gleznele” (36), în acest loc fabulos în care divinul coboară în mundan și este prezent ca într - un Eden binecuvântat: „e dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de luceferi” (36). Brașo vul protejat de falnicii munți este descris într -un registru inedit stilizat cu metafore vibrante și plasticizante: „brașov cetate cu pereți oglinzi în munți/ pieptul tău e deschis la sulițele aerului/ anotimpurile îți aduc buchete de șipote/ tăcerea e ca o cireaș ă își suie coarnele pân ă la tine” (37), urmând ca, mai apoi, această imagine să se estompeze în fluxul epitetelor și al imaginilor halucinante, iar în finalul poemului să regăsim imaginea Parisului din versurile incipiente, redând circularitatea operei și justificând afirmația lui Voronca din manifestul său Cicatrizări. Poezia nouă, și anume: „Orice vers e o sum d ă e noi posibilități, o altă soluție a ecuației primare” (3). Ecuația lui Ulise nu se încheie în lirica din prima parte a secolului XX, ci își revelează posibilitți ă le i ș ulterior. Revenind la poemul blagian Ulise și analizându -l într-o manieră comparatistă cu poezia omonimă Ulise, scrisă de Marin Sorescu, putem observa facil și transparent cum registrul oarecum solemn și criptic folosit de B laga în poezia sa se dizolvă într -o ironie ce atinge cote majore în poemul sorescian și astfel ne este furnizată o altă ipostaz ă a personajului homeric, un Ulise sarcastic și zeflemitor. La Sorescu, Ulise s -ar putea dezice cu ușurință de gândul reîntoarcerii acasă, deoarece îi este lehamite de haosul instituit împrejurul soției sale, Penelopa. Fr ă ă nicio reținere, Ulise îi insultă caustic pe pețitorii Penelopei: „Porcii aceia de pețitori,/ Beți chiori, slinoși pe armurile din cuier/ Jucând toată ziua table/ Până li se înmoaie și mușchii și zarurile,/ de-a valma,/ C ă numai de însurătoare nu mai sunt buni/ Chiar de -ar cere în csă ă torie o babă” (639), Ulise ducându -și revolta mai departe, insultând -o pe propria soție pe care o face într - un elan tăios: „o babă/ Mai ceva decât Penelopa” (639). 87 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) Discursul acid al lui Ulise se continuă în a doua strofă a poemului sorescian, unde „personajul” liric aduce invective aspre la adresa Penelopei, de care se îndepărteaz ă afectiv prin folosirea demonstrativului din sintagma „Și femeia aceea” (639) și cre ă ia îi atribuie însușiri triviale: „plângăreață, pe de alt ă parte,/ Care țese -n neștire, de nervi,/ De zripțuroaic ă ce este, să încurce ea toate/ firele de pe lume!” (639). În aceeași octavă este descrisă și eventuala primire rece și cicălitoare a soției sale care, în cazul în care acest Ulise caricatural s -ar reîntoarce acasă, i -ar adresa următoarea întrebare plină de sarcasm: „Unde -ai putut să fii acum?” (639). Ulise ricoșeaz ă aici cu insolență: „Am făcut războiul Troii, nu f ii scorpie...” (639). Varianta sorescian ă a lui Ulise se îndepărteaz ă extrem de mult de cea a lui Blaga prin faptul c,ă pe când Blaga îi conferă o aură filozofică „personajului” său care se retrage în tăcere împins de dorințe nobile de experimentare a stă rilor contemplative, la Sorescu întâlnim doar un individ saturat de intimitatea propriului cmi ă n conjugal, și care printr -un oftat plictisit își expune planul de sustragere din această situație nefavorabil ă lui, și anume acela de a -și construi un adăpost în singurătatea mării îndepărtate: „Of, să -mi fac o csuță/ ă Aici pe valuri,/ Să -mi ridic un cort în colțișorul ăsta/ Mai ferit/ Între Scyla și Caribda.” (640). Pe de alt ă parte, dac ă privim în paralel figura eroului la Voronca și Sorescu, putem remarca poziția antinomic ă a celor doi Ulise, care se regse ă sc în două ipostaze complet opuse în cele două opere literare. La Voronca, Ulise întruchipează intelectualul rtăc ă itor în cuta ă rea unui sens existențial în universul urban, în timp ce Ulise creionat de Sores cu devine un personaj provincial, ce aduce cu un aborigen al satului românesc, care nu își dorește altceva decât o viață tihnit ă în mijlocul naturii. Coborârea în cotidian este prezent ă la amândoi, dar la Sorescu prozaicul intenționat, tenta aproape parodi c ă nu exprimă fronda vehementă față de existent: „Sorescu învioreaz t ă emele mari, le face simpatice, fră ă s l ă e depoetizeze cu adevr ă at” (Manolescu 1035). În concluzie, mitul lui Ulise reprezint ă o sursă inepuizabil ă de inspirație pentru acești scriitori români care îl înfățișeaz ă pe protagonistul Odiseei într-o variate de ipostaze și contexte artistice. Analizând textele omonime Ulise ce aparțin lui Lucian Blaga, Ilarie Voronca și Marin Sorescu, am putut sesiza în dreptul fiecrui ă scriitor manierele person ale de construcție liric ă a acestui personaj canonic. De pildă, în poemul blagian (cel mai apropiat de fondul mitologic) ceea ce importă este puterea de control al actului vorbirii, Ulise fiind un martor silențios în fața miracolelor ce îi robesc gândirea: frumusețea și moartea. În schimb, Voronca și Sorescu nu mai păstreaz ă nimic din potențialul tăcerii, la ei Ulise devine vocal, lucid sau chiar hiperlucid. Voronca își transpune propria persoană în creația sa, percepându -se pe sine ca pe un Ulise rătăcitor într-un 88 Caietele Lucian Blaga / Lucian Blaga Yearbook – Volumul XXII (1-2) peisaj citadin nefamiliar. Îns ă esențială rămâne la el ancorarea universului poetic în mecanicism, mercantilism. În același timp, la Sorescu remarcăm banalitatea, „familiaritatea tratrii ă unor teme filosofice” (Manolescu 1033) asamblarea personajului emblematic Ulise are un rezultat caricatural, apropiindu-se mai mult de un model (folcloric) românesc decât de cel grecesc. Prin urmare, întregind rândurile scriitorilor europeni, cei trei reprezentanți români asupra cror ă a ne -am abtut ă atenția critică realizeaz ă un joc intertextual abil prin care recicleaz ă personajul homeric, reactualizându-l și aducându -l mai aproape de sensibilitatea actuală: „dac ă zgâriem cu unghia stratul de deasupra, constatăm c ă realitatea aceasta zilnică e un decor de carton mo ntat grijuliu pe o scenă de teatru, pe care se desfășoară un spectacol de mult cunoscut, cu personaje mitice, ale căror replici rsună ă de mii de ani în urechile culturii europene” (Manolescu 1034). Bibliografie: Balot, ă Nicolae. Arte poetice ale secolului XX. Ipostaze românești și străine. București: Editura Minerva, 1976. Blaga, Lucian. Opera poetică. Cuvânt înainte de Eugen Simion, Prefață de George Gană, Ediție îngrijit de ă George Gană și Dorli Blaga. București: Editura Humanitas, 1995. Fanache, Vasile. Chipuri tăcute ale veșniciei în lirica lui Blaga . Cluj-Napoca: Editura Limes, 2007. Iancu, Carol. „Ilarie Voronca – poet al modernitți ă i și al iubirii”. Apostrof, an XXII, no. 6 (253), 2011, pp. 7-12, http://revista-apostrof.ro/apowp/reviste/2011-06.pdf. Accesat 25 oct. 2020. Manolescu, Nicolae. Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură. Pitești: Editura Paralela 45, 2008. Pop, Ion. Lucian Blaga – universul liric. București: Editura Cartea Româneasc, 1981. ă Sorescu, Marin. Opere. Vol. I: Poezii. Ediție îngrijit ă de Mihaela Constantinescu -Codocea, Prefață de Eugen Simion. București: Fun dația Național ă pentru Științ ă și Artă, Editura Univers Enciclopedic, 2002. Șora, Mariana. Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga . București: Editura Minerva, Todoran, Eugen. Lucian Blaga. Mitul poetic. Volumul I. Timișoara: Editura Fa cla, 1981. Print. Voronca, Ilarie. „Cicatrizri. ă Poezia nou” ă . Integral, an 1, no. 4, 1925, pp. 2-3, http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/64232/1/BCUCLUJ_FP_279547_1925_001_0 04.pdf. Accesat 29 oct. 2020. ---. Ulise. Brățara nopților. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2003.

Journal

Lucian Blaga Yearbook – de Gruyter

Published: Oct 1, 2021

Keywords: hypostasis; intertextuality; myth; reinterpretation; Ulysses

There are no references for this article.